De ce ni se pare ca timpul trece mai repede pe masura ce imbatranim?

In copilarie, vacantele de vara pareau fara sfarsit si asteptarea intre doua Craciunuri parea sa dureze nu un an, ci mai multi. Pe masura ce imbatranim, avem, dimpotriva, impresia ca saptamanile, lunile si anotimpurile trec in viteza.

De ce se intampla asta? Perceptia timpului se schimba pe parcursul vietii, iar la varsta adulta, timpul pare sa curga din ce in ce mai repede. Asa se face ca daca ne simtim permanent presati si depasiti este si din cauza acestei perceptii deformate. 

E vina biologiei sau a cui? Mai multe teorii incearca sa explice aceasta senzatie de accelerare a timpului odata cu varsta. Una dintre aceste teorii spune ca este vorba despre o degradare progresiva a ceasului nostru biologic, din cauza incetinirii naturale a metabolismului nostru pe masura trecerii anilor: cand imbatranim, respiratia si bataile inimii se domolesc. In cazul copiilor, dimpotriva, inima lor bate mai repede, iar plamanii sunt activati in mai mare masura. Aceasta intensitate mai mare a activitatii lor biologice este cea care le da iluzia unui timp dilatat.

E vina rutinei? O alta teorie sugereaza ca aceasta senzatie are legatura cu cantitatea de noi perceptii la care suntem expusi pe parcursul vietii. In fata unor stimuli inediti, creierului ii trebuie mai mult timp sa trateze informatia, ceea ce da senzatia ca timpul se dilata: de aceea cei care au supravietuit unui accident vorbesc adesea ca au impresia unui film care se deruleaza cu incetinitorul in secundele care preced evenimentul.

Atunci cand trecem printr-un eveniment neasteptat, creierul trebuie sa se ocupe brusc de o multime de informatii noi si stocheaza probabil amintiri mult mai bogate si mai detaliate decat este obisnuit. In amintirea noastra, evenimentul pare mai lung decat este in realitate, asa cum o arata experienta celor care sunt amatori de caderi in gol.

Dar cum explica asta faptul ca timpul pare sa treaca mai repede odata cu varsta? Luati in calcul mediul dumneavoastra de adult: totul va este familiar. Deja nu mai remarcati detaliile din casa sau biroul dumneavoastra, asta in timp ce pentru un copil, totul este nou si necunoscut, lumea este plina de noi experiente care il asteapta. Creierul sau tanar nu inceteaza sa-i configureze perceptiile din lumea exterioara si aceasta intensa activitate psihica ii da impresia ca timpul se scurge lent, in timp ce pentru un adult angrenat in rutina cotidiana procesul este exact invers.

Cu cat suntem mai obisnuiti cu repetitia unor evenimente, cu atat timpul pare sa treaca mai repede. Iar acest sentiment de obisnuinta are tendinta de a se accentua odata cu varsta, pentru ca dupa 20 de ani, corpul nostru produce din ce in ce mai putina dopamina – un neurotransmitator care se activeaza la fiecare experienta noua si care ne ajuta sa masuram timpul care trece.

Problema cu toate aceste teorii este ca niciuna nu explica foarte precis de ce timpul pare sa se accelereze pe durata intregii noastre vieti.

Ipoteza matematica

Daca o aceeasi perioada de timp ne pare mai lunga sau mai scurta, in functie de varsta, poate ca ar trebui sa masuram timpul cu ajutorul unei scari logaritmice. De obicei, acest tip de scara ne permite sa masuram intensitatea sunetului sau a cutremurelor de pamant, fenomene pentru care o scara liniara nu este suficienta ca sa le traduca, din cauza variabilitatii prea mari a datelor culese.  Pe scara logaritmica Richter (care serveste la masurarea intensitatii cutremurelor de pamant) a trece de la o magnitudine 10 la o magnitudine 11 nu corespunde unei cresteri cu 10 la suta, cum ar fi cazul unei scazi liniare, ci unei multiplicari cu 10 in raport cu valoare precedenta.

Dar de ce sa masuram perceptia noastra cu ajutorul unei scari logaritmice? Pentru ca raportul nostru cu timpul depinde de varsta pe care o avem: pentru un micut de 2 ani, un an reprezinta jumatatea vietii sale, ceea ce explica de ce unui copil i se pare atat de mare distanta dintre doua aniversari.  Pentru un pusti de 10 ani, un an nu reprezinta decat 10 la suta din viata sa, iar pentru un tanar de 20 de ani, un an nu reprezinta decat 5 la suta din viata sa. De aceea timpul pare sa se accelereze odata cu varsta.

In mod obisnuit, impartim etapele vietii in calupuri de cate 10 ani – de la 20 la 30, de la 30 la 40 etc – ceea ce inseamna ca acordam o pondere fiecarei perioade. Pe o scara logaritmica, percepem perioadele de durate diferite ca si cum ele ar fi de aceeasi durata. In termeni de perceptie a timpului, a trece de la 10 la 20 de ani, de la 20 la 40 de ani si de la 40 la 80 de ani ar insemna acelasi lucru. Adica – atentie, e un pic deprimant – anii care au trecut intre varsta de 5 si 10 ani ni se par la fel de lungi ca anii care separa momentul implinirii a 40 de ani de cel al atingerii varstei de 80 de ani.

Prin urmare, ce ne ramane de facut? Sa fim activi! Timpul trece repede si din pacate, daca se spune in general ca timpul vindeca totul, de data asta, accelerarea timpului odata cu imbatranirea chiar n-o poate atenua!